Ecaterina Andronescu, despre schimbarea admiterii la liceu: „Aș fi scos de tot media 5-8″

Ecaterina Andronescu, despre schimbarea admiterii la liceu: „Aș fi scos de tot media 5-8
Publicat: 06/09/2013, 11:57
Actualizat: 13/08/2014, 21:06

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că decizia de a modifica ponderea mediei 5-8 în media totală pentru admiterea la liceu, anunțată de Remus Pricopie, este una corectă.

„O găsesc o decizie foarte corectă. În ultimii ani a existat o presiune pe media anilor 5-8. Este normal ca evaluarea să aibă o pondere mai mare. Eu aș fi scos de tot media 5-8. Nemulțumiți de schimbarea anunțată ar putea fi cei care au mizat pe o medie mare nemeritată. Ceilalți nu au de ce să se teamă pentru că vor obține note mari și la evaluare”, a declarat Ecaterina Andronescu, fosul ministrul al Educației.

Actualul ministru al Educației a anunțat că începând cu anul școlar 2013-2014, media celor patru ani de gimnaziu va reprezenta doar 25% din media totală pentru admiterea la liceu. Până acum, media anilor 5-8 reprezenta 50%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un cuplu care încerca să traverseze Oceanul Atlantic cu un iaht a fost găsit mort